(1)Restituirea permisului de conducere se dispune de catre seful serviciului politiei rutiere care îl are în evidenta, la cererea titularului, în urmatoarele cazuri:
a)la expirarea termenului de suspendare, când sanctiunea a fost aplicata pentru cumul de puncte;
b)la expirarea termenului de suspendare, când sanctiunea a fost aplicata ca urmare a savârsirii unei contraventii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, dupa caz, a fost majorata cu 30 de zile, daca titularul a promovat testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie;
c)în baza certificatului medico-legal prin care se confirma ca afectiunile medicale care au determinat declararea persoanei respective ca inapta medical au încetat.
(2)Restituirea permisului de conducere se dispune de catre seful serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta, la cererea titularului, în baza rezolutiei sau, dupa caz, a ordonantei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarirea penala ori încetarea urmaririi penale, în baza hotarârii judecatoresti ramase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost anulat ori ca urmare a încetarii masurii de siguranta prevazute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3)Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie de catre contravenient se efectueaza de catre serviciul politiei rutiere care îl are în evidenta, în cazul în care sanctiunea a fost aplicata ca urmare a savârsirii unei contraventii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, dupa caz, a fost majorata cu 30 de zile.
(4)Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie consta în completarea unui test-grila, ce contine 15 întrebari din legislatia rutiera. Este declarata "promovata" persoana care a formulat raspunsul corect la cel putin 13 întrebari.
(6)Prevederile alin. (1)-(5) se aplica si în cazul titularului unui permis de conducere românesc pentru care, potrivit legii, a fost aplicata sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce de catre o autoritate competenta straina, ca urmare a savârsirii de catre acesta, pe teritoriul statului respectiv, a unei fapte pentru care se aplica aceasta sanctiune.
Art. 220
(1)Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate straina, împotriva caruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita sefului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucratoare înainte de data parasirii teritoriului României.
(2)În situatia restituirii permisului de conducere potrivit alin. (1), seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române comunica sanctiunea aplicata autoritatii straine care a eliberat documentul.