(1)În cazul în care constata încalcari ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu:
data, ora si locul unde este încheiat; gradul profesional, numele si prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta contravenientului, numarul si seria actului de identitate ori, în cazul cetatenilor straini, al persoanelor fara cetatenie sau al cetatenilor români cu domiciliul în strainatate, seria si numarul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent; descrierea faptei contraventionale, cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savârsita, precum si aratarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; numarul punctelor-amenda aplicate si valoarea acestora, posibilitatea achitarii de catre persoana fizica, în termen de cel mult doua zile lucratoare, a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, sanctiunea contraventionala complementara aplicata si/sau masura tehnico-administrativa dispusa; indicarea societatii de asigurari, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnatura agentului constatator si unitatea de politie la care se depune plângerea.
(2)În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mentiune despre_ aceste împrejurari, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. în acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal si semnatura martorului.
(3)Atunci când contravenientul a fost sanctionat cu amenda, odata cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica si înstiintarea de plata, în care se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii la institutiile abilitate sa o încaseze, potrivit legislatiei în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silita.
(5)În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
(6)În cazul în care pentru fapta savârsita se dispune ca masura tehnico-administrativa retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a placutelor cu numarul de înmatriculare ori de înregistrare, odata cu încheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei agentul constatator elibereaza si o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie, dupa caz, al carei model este prevazut în anexa nr. 1B.
(7)Atunci când permisul de conducere se retrage pentru ca titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, se elibereaza dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.
(8)În situatia în care, prin acelasi proces-verbal de constatare a contraventiei, se dispun mai multe masuri tehnico-administrative, agentul constatator elibereaza pentru fiecare document sau set de placute câte o dovada înlocuitoare.
(9)Pentru vehiculele implicate în accidente de circulatie din care au rezultat pagube materiale, politia rutiera elibereaza proprietarilor sau detinatorilor acestora autorizatie de reparatii, al carei model este prevazut în anexa nr. 1C, cu exceptia situatiei în care s-a încheiat o constatare amiabila de accident a carei validitate a fost atestata de societatea de asigurari abilitata, în conditiile legii, caz în care reparatiile pot fi efectuate în baza actului de atestare.
Art. 181
(1)În situatia în care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, politistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut în anexa nr. 1D, dupa prelucrarea înregistrarilor si stabilirea identitatii conducatorului de vehicul.
(2)Datele de identificare a contravenientului care se consemneaza în procesul-verbal de constatare a contraventiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnatura proprietarului sau detinatorului legal al vehiculului.