Autovehicule cu regim de circulatie prioritara Art 61, 62 - Cap 5 Sec 2 - Noul Cod Rutier

Art. 61.
(1) Pentru a avea prioritate de trecere, autovehiculele prevazute
la art.32 alin.(2) lit.a) si b), atunci când se deplaseaza în actiuni de interventie sau în misiuni care au caracter de urgenta, trebuie sa aiba în functiune semnalele luminoase si sonore.
(2) Conducatorii autovehiculelor aflati în situatiile prevazute la alin.(1) pot încalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata.
(3) Când pe drumul public circulatia este dirijata de un politist rutier, conducatorii autovehiculelor prevazute la alin.(1) trebuie sa respecte semnalele, indicatiile si dispozitiile acestuia.
Art.62.
(1) La intrarea în intersectiile unde lumina rosie a semaforului
este în functiune ori indicatoarele obliga la acordarea prioritatii de trecere, conducatorii autovehiculelor prevazute la art.61 alin.(1) trebuie sa reduca viteza si sa circule cu atentie sporita pentru evitarea producerii
unor accidente de circulatie, în caz contrar urmând sa raspunda, potrivit legii.
(2) Când doua autovehicule cu regim de circulatie prioritara, care se deplaseaza în misiune având semnalele luminoase si sonore în functiune, se apropie de o intersectie, venind din directii diferite, vehiculul care circula din partea dreapta are prioritate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu