(1) Conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi:
a) să scoată imediat vehiculele în afara părţii
carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa;
b) să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
(2) Se exceptează de la obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b):
a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii;
b) conducătorul de vehicul care deţine o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.
(2.1) Dispozitiile alin. (2) nu se aplica în cazul în care se încheie o constatare amiabila de accident, daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) s-au produs pagube materiale a caror despagubire este asigurata prin polita de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule;
b) accidentul nu s-a produs ca urmare a savârsirii faptelor pentru care se retine permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia, în conditiile prevazute la art. 111 alin. (1) lit. b) si c), dupa caz, precum si a faptei prevazute la art. 86 alin. (1);
c) cel putin unul dintre conducatorii vehiculelor implicate
d) conducatorul de vehicul care si-a recunoscut vinovatia în producerea accidentului de circulatie detine asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule valabila;
e) cei doi conducatori de vehicule implicate
în accidentul de circulatie au completat si semnat fara obiectiuni formularul de constatare amiabila de accident.
(2.2) Societatea de asigurare verifica îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (21) lit. a) – e), precum si corectitudinea întocmirii formularului de constatare amiabila de accident si atesta, dupa caz, validitatea sau nulitatea constatarii amiabile de accident;
(2.3) Societatile de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule sau reprezentantii acestora, sesizati de producerea unui accident de circulatie în baza formularului de constatare amiabila de accident au obligatia de a anunta imediat unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, precum si de a aduce la cunostinta celui implicat obligatia de a se prezenta la unitatea de politie, daca exista indicii cu privire la neîndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (21) lit. b).
(2.4) În situatia prevazuta la alin. (23), conducatorul de vehicul implicat în accidentul de circulatie are obligatia de a se prezenta la unitatea de politie în termen de 24 de ore de la data primirii invitatiei din partea acesteia, în vederea întocmirii documentelor de constatare a accidentului de circulatie si eliberarea autorizatiei de reparatie.
(2.5) Procedura atestarii prevazute la alin. (22), precum si forma, continutul si modul de distribuire a formularului de constatare amiabila de accident, prevazut la alin. (21) lit. e) se stabilesc prin ordin al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu